Friday, May 14, 2010

Trasee de mult uitate... Peretele Laposului

Duminica care tocmai a trecut am pornit spre Cheile Bicazului impreuna cu Catalin si doi Ionuti, fiind cu totii doritori de o iesire la stanca. Catalin si cu mine ne doream o catarare mai serioasa (cea din Macin fiind destul de lejera) dar la propunerea lui Cata de a face iar Santinela am venit cu contra-propunerea de a face ceva nou. Inca din iarna sau chiar mai de demult pusesem ochii pe Peretele Laposului pe care il zariseram amandoi cu ocazia urcarii pe Piatra Altarului. Avand la noi ghidul Cheilor Bicazului am putut sa ne documentam si sa alegem traseul Central care ofera deopotriva si lungime si dificultate si frumusete. A fost deschis de Dan Vasilescu in 1977 si este cotat 5B cu 7 lungimi de coarda.
Echipa cealalta urma sa urce pe traseul Creasta Estica unul din cei 2 Ionut fiind la "inceput de drum" iar celalalt fiind expert in acest traseu dar nemiscat de aproape 2 ani.
Dupa ce parcam masina langa pod in zona fostei cabane Cheile Bicazului (arsa prin anii '90) pornim impreuna la drum pe poteca spre valea Laposului dupa care ne despartim noi urmand poteca marcata pana la un moment dat cand trecem firul apei chiar in dreptul versantului vestic al Pietrei Altarului apoi o luam pe o carare abia conturata pana intr-o mica sea din spatele monolitului mentionat. De acolo prin padure urmam poteca spre peretele Laposului care se intrezarea undeva in plan indepartat. Pentru orientare am folosit descrierea din ghid care a fost precisa si ne-a fost de ajutor. Zona este foarte salbatica si aparent necalcata de picior de om. La un moment dat pe trunchiul unui brad cazut la pamant am gasit infasurata o panglica foarte veche pe care scria: ...A XI-A SPARTACHIADA A ARMATELOR PRIETENE - 1987. Ce multe trebuie sa fi vazut si auzit brazii astia din jur...
Rupem amandoi cate o bucatica din ea ca amintire si plecam mai departe ajungand in scurt timp la baza peretelui. Il ocolim spre stanga si ajungem la intrarea in traseu (identificata aproximativ dupa o pata alba de vopsea veche). Pleaca Catalin cap pe prima lungime si abia dupa cativa metri gaseste niste pitoane prin iarba. Nu e greu dar urmeaza apoi o succesiune de pante innierbate si regrupeaza dupa ce urc si eu cativa metri. Urmatoarea lungime traverseaza initial orizontal spre drepta si apoi oblic in sus tot pe brane de iarba vreo 12 m dupa care incepe fisura cheie a traseului de aproximativ 40m. Incep cu niste pasi de artificial pe pitoane si apoi mai la liber chiar si cu ajutorul unui cliff intr-un pas mai impus. Regrupez la jumatatea fisurii destul de incomod dar neavand posibilitatea sa ajung pana sub cele 2 nise gemene. Catalin urmeaza pe linia fisurii si cativa pasi sunt tot de artificial apoi mai liber pana in vechea regrupare. Decide sa continue si peste surplomba cu expansoare vechi pana la urmatoarea regrupare. Pasajul cel mai aerian si spectaculos este trecut destul de usor si ajunge la limita corzii desi eu neauzind nici un semnal de la el am pornit. Regruparea a fost putin inainte de o alta nisa mare. De pe varful Pietrei Altarului parca se vad niste siluete semn ca cealalta echipa este si ea la final. Am pornit si eu in ultima lungime cand a inceput practic sa ploua marunt. Noroc ca am gasit pitoanele exact acolo unde trebuiau sa fie, mare parte dezgropate ca si in restul traseului din iarba. Pe la mijlocul lungimii mai dau de o alta grota adanca pe care o urc in ramonaj si ies tot intr-o pozitie aeriana peste buza dupa care pitoanele ma conduc pe varf. Deja stanca si iarba erau ude. Lungimea a fost tot intinsa dar Catalin a venit rapid si dupa ce am strans echipamentul in graba ne-am retras conform descrierii spre spatele Pietrei Bardosului si printr-un valcel abrupt si innierbat am ajuns in scurt timp in poteca de acces. In aproximativ jumatate de ora eram din nou mai masina, udati bine dar multimiti ca am facut ceva nou, un traseu frumos printr-o zona salbatica si deosebita. In total traseul l-am parcurs in vreo 4 ore si ceva. Este bine asigurat cu pitoanele bine fixate dar foarte multe le-am gasit ingropate in pamant sau smocuri de iarba. Este putin friabil in vreo 2 zone dar cu atentie nu sunt probleme. Il recomandam cu toata increderea celor care doresc sa-si imbogateasca lista de trasee clasice. Eu l-as aprecia ca fiind comparabil ca si grad de ansamblu cu traseul Lacrima de Piatra sau putin peste (~TD/TD+).




La masina ne bucuram sa ne revedem si cu ceilalti fiind fericiti de realizarea lor (oricum macar erau uscati) si cu totii ne inghesuim in masina care ne duce spre casa.
Catalin isi descrie emotiile, trairile si bucuriile impreuna cu imagini in albumul dedicat: http://picasaweb.google.com/calpatin/20100509CheileBicazuluiTraseulCentral5BPereteleLaposuluiCuVladCondratov#

2 comments:

Adrian said...

Salut,

As dori sa cumpar ghidul Cheilor de Wild Ferenc dar nu reusesc sa il gasesc. Ai putea sa imi spui te rog de unde ai achizitionat-o?

Multumesc mult,

Adrian

Vladimir I.Condratov said...

Salut Adrian,
Am cumparat ghidul cu mai multi ani in urma si sincer nu-mi mai amintesc de unde. Dar cred ca il gasesti de cumparat la magazinul Himalaya din Bucuresti.